După căderea în păcat, moartea duhului omului și întreruperea brutală a relației de dragoste cu Dumnezeu, prioritară pentru mintea omului este gestionarea energiei organismului pentru a susține viața naturală. Gânditul cu propria minte s-a dovedit a fi un mare consumator de resurse, fiind un proces lent și care cere efort. Așa că, ori de câte ori putem, evităm să gândim și recurgem la calea ușoară de a prelua mimetic ce au gândit alții, prin tradiție. Efortul mental de care e nevoie pentru a raționa „provoacă aversiune” spune Daniel Kahneman, creatorul economiei comportamentale și laureat al premiului Nobel.
Lenea intelectuală este adânc înrădăcinată în firea omului ca un mecanism de supraviețuire prin conservarea de energie. Ar trebui să ne amintim acest mecanism ori de câte ori suntem tentați să delegăm către un algoritm efortul de a gândi și de a crește prin confruntarea lumii înconjurătoare.
Sam Altman, fondatorul companiei care a creat ChatGPT, spune că au adăugat inteligența emoțională în repertoriul acestei mașini, ceea ce este în viziunea lui un „killer feature” adică o trăsătură criminală: inteligența emoțională ne dă iluzia că vorbim cu cineva care ne înțelege. Cineva accesibil și plin de empatie, „cald și natural”.
O relație cu un algoritm este idealul unei vieți fără conflicte și opoziție, o utopie facilă în care nimeni nu mă contrazice, în care am întotdeauna dreptate, în care nu am de rezolvat conflicte și nu trebuie să mă străduiesc să înțeleg o altă ființă umană, pentru că nu e niciuna acolo. Sunt micul dumnezeu al propriei fantezii, adulat și hrănit de un algoritm proiectat să îmi facă pe plac. În mintea fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, majoritatea relațiilor noastre viitoare vor fi cu entități bazate pe inteligență artificială. De ce am mai avea nevoie de lumea concretă, într-o astfel de lume ideală?
În logica acestui raționament e totuși paradoxal că lucrurile care contează cel mai mult în viață (în principal, relațiile cu alți oameni) sunt și cea mai mare sursă de efort mental conștient, de disconfort, confuzie și consum de energie.
Algoritmii au învățat să își flateze clienții și au rate mari de obediență. Când suprapunem obediența și flatarea peste nevoia noastră naturală de a fi validați, ce obținem adesea este confirmarea credințelor greșite sau periculoase, izolare și auto-amăgire.
Abilități așa cum sunt creativitatea și capacitatea de a gândi cu propria noastră minte, adică gândirea critică, sunt și ele mari consumatoare de energie. E tentant să le includem pe toate în pachetul de „chestii de rezolvat de către AI” și să primim produsul final, frumos ambalat.
Însă, cu cât externalizăm mai mult gândirea, cu atât pierdem capacitatea de a gândi. Atrofierea abilităților este o pierdere treptată a ceea ce știm și a ceea ce putem face, datorată lipsei de practică. E un proces subtil și lent, până când, într-o zi, ne trezim că probleme simple par complicate și ne este imposibil de imaginat soluții pe care ulterior să le punem în practică: să scriem un email articulat, să alcătuim un plan, să punem cap la cap trei idei pentru o prezentare sau să comunicăm cu o altă ființă umană.
Circuitele competențelor din mintea noastră se formează după mii de ore de practică în care bâjbâim, greșim, ne confruntăm cu lumea concretă și cu opiniile diferite ale oamenilor. Tinerii se simt mult mai confortabil în lumea virtuală, pentru că cea reală îi sperie și îi deprimă și nu știu cum să-i facă față.
Psihologii folosesc termenul de efectanță pentru a defini nevoia de a deveni competenți prin interacțiune cu mediul și prin controlul acestuia. Efectanța, pe care Adam a pierdut-o în momentul când a păcătuit, este o nevoie aproape la fel de vitală ca apa sau hrana. Acele domenii care contribuie la o viață bună și ne fac pe noi să fim noi – relații armonioase, rezolvarea de probleme, creativitatea, aspirația către excelență – au în acest moment nevoie de mai multă fricțiune cu Babilonul, nu de mai puțină, pentru dezvoltarea procesulului de pocăință. Efortul pe care duhul îl face pentru toate aceste schimbări ale modului de a gândi este exact ce are nevoie omul născut din nou spiritual pentru a fi fericit, având asigurate permanent resurse spirituale pentru acest proces prin Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt. Doar că aceste resurse sunt accesate prin credință și studiul Bibliei. Și să nu uităm că în vremurile de final ale Babilonului stăpânit de diavol, noi îl avem stăpân pe Dumnezeu Tatăl și Împărat pe Isus Hristos, care după înviere are autoritate și control spiritual deplin, iar Duhul Sfânt este o prezență spirituală permanentă în duhul nostru renăscut prin credința în jertfa Împăratului nostru Isus Hristos.