Dragostea dumnezeiască locuiește în duhul omului, nu în suflet.
Cum identifici această dragoste? Simplu:
– nu este rațională, este lipsită de logica umană;
– nu este un sentiment uman provocat, ci este o decizie bazată pe credința în Dumnezeu;
– se dăruiește, nu cere nimic în schimb și nu așteaptă să primească pentru ce dă;
– acoperă greșelile și este fericită să ierte (pentru că nu are rațiune);
– este lipsită de emoții sufletești, nu este psiho-logică;
– se bucură de prosperitatea altora, nu invidiază, nu se supăra, nu este în competiție;
– urăște religia, dar iubește relația cu Dumnezeu, cu frații și știe să coabiteze cu aproapele nemântuit, fără fățărnicie.
Această dragoste este mai tare ca moartea!
De această dragoste pentru noi era invadat Isus pe cruce. Această dragoste perfectă era inclusă în puterea învierii pentru a învinge moartea!
Această dragoste, care nu va pieri niciodată, a fost turnată în noi în clipa nașterii din nou.
Cine o are, nu va vedea moartea!
