OLMinistries - Școala de ucenici

people, man, blur-2594785.jpg

Marile confruntări mentale actuale și viitoare

După căderea în păcat, moartea duhului omului și întreruperea brutală a relației de dragoste cu Dumnezeu, prioritară pentru mintea omului este gestionarea energiei organismului pentru a susține viața naturală. Gânditul cu propria minte s-a dovedit a fi un mare consumator de resurse, fiind un proces lent și care cere efort. Așa că, ori de câte

Marile confruntări mentale actuale și viitoare Read More »

prayer, faith, religion-6764197.jpg

Cum deschidem „ferestre în Babilon”

În cap. 6 din cartea Daniel, Daniel înaintează puternic spre o poziţie guvernamentală în împărăţia Babilonului. El este unul din cei trei guvernatori regionali şi se distinge de ceilalţi în așa măsură că împăratul se gândeşte să-l pună guvernator peste întreaga structură guvernamentală a Babilonului. Există un mandat clar pentru conducere şi guvernare peste Daniel,

Cum deschidem „ferestre în Babilon” Read More »

fog, sunbeams, road-4479936.jpg

Îngerii în lupta rugăciunii

Călătoria poporului Israel din robia egipteană spre pământul promis lor de către Dumnezeu a fost, de fapt, un război măreţ dus de Dumnezeu împotriva căpeteniilor care îi robiseră pentru a zădărnici împlinirea scopurilor lui Dumnezeu pe pământ. Puterile demonice au fost însărcinate să distrugă înaintarea lor, ca să-i descurajeze, să-i dezbine şi să-i distragă de

Îngerii în lupta rugăciunii Read More »

prayer, faith, religion-6764197.jpg

Modelul Daniel

Noblețea lui Daniel stă în faptul că tot ceea ce vedem scris în cartea Daniel – declarațiile și revelațiile profetice – le-a primit în timpul robiei în Babilon. Împrejurările politice și de conjunctură nu l-au oprit pe Daniel să aibă acces la Dumnezeu. De fapt, în Daniel 6, când era amenințat de forțe demonice ce

Modelul Daniel Read More »

flower, dandelion, wildflower-3416140.jpg

Ucenic sau creștin?

Cuvântul grecesc mathètès – ucenic apare scris în Noul Testament de 269 de ori. Cuvântul grecesc christianos – creștin apare scris în Noul Testament de 3 ori. Faptele Apostolilor 11:19-26 – ucenicilor li s-a dat numele de creștini pentru prima dată în Antiohia. Astăzi cunoaștem creștini catolici, ortodocși, penticostali, baptiști, charismatici, evanghelici, etc. Creștinismul de

Ucenic sau creștin? Read More »

board, arrow, sign-978179.jpg

Principii fondatoare pentru reformarea Bisericii

Vrem să ne uităm la câteva domenii pe care Duhul lui Dumnezeu le redefinește și le adâncește în Biserică astăzi. Nu există reformare fără conflict sau confruntare. Reformarea este o activitate traumatică, de criză. De aceea, o tranziție trebuie să aibă loc în biserică, trebuie să existe o mișcare de la vechiul sistem la noul

Principii fondatoare pentru reformarea Bisericii Read More »

heart, love, sunset-3147976.jpg

Dragostea dumnezeiască locuiește în duhul omului, nu în suflet

Dragostea dumnezeiască locuiește în duhul omului, nu în suflet. Cum identifici această dragoste? Simplu: – nu este rațională, este lipsită de logica umană; – nu este un sentiment uman provocat, ci este o decizie bazată pe credința în Dumnezeu; – se dăruiește, nu cere nimic în schimb și nu așteaptă să primească pentru ce dă;

Dragostea dumnezeiască locuiește în duhul omului, nu în suflet Read More »

Scroll to Top